Outline la Healing Place Arena

06.07.2010, sursa: Outline Italia
 
Outline la Healing Place Arena

Healing Place Church (numita de revista Outreach "una dintre cele mai inovative biserici din America") s-a mutat recent in noul sediu, HPC Arena. Pentru a deservi intreaga capacitate de 3000 de locuri a sanctuarului, SIA Acoustics, compania responsabila cu sistemul audio si acustica incintei, a ales Outline pentru a reproduce atat muzica cat si discursul prelatilor.

Sistemul principal este format din 42 de incinte Butterfly C.D.H. 483, impartite in 2 array-uri de cate 13 elemente si unul de 16 elemente, 10 incinte Subtech 218 SP pentru frecventele joase si 11 incinte Micra II SP pentru acoperirea frontala. Zona fara locuri este deservita de 6 delay arrays, fiecare compus din cate 6 elemente Mini-COM.P.A.S.S. si 2 C.D.L. 1815 cardioid Low Packs, conectate printr-un sistem special creat pentru pozitionarea subwooferelor imediat sub array-urile full range. Aceasta pozitionare a facilitat alinierea perfecta a componentelor si minimizarea obstructionarii scenei, in timp ce impactul audio a fost extins in mod constant si catre cele mai indepartate locuri.

Legat de design-ul sistemului, Adam Shulman, consultant si proiectant la SIA Acoustincs, a explicat: "Pentru biserica era foarte important ca experienta evenimentelor sa fie aceeasi pe toata suprafata celor 3000 de locuri. Din punct de vedere sonic, aceasta cerinta a presupus o proiectare foarte atenta a sistemului si folosirea cu grija a solutiilor acustice. Din punct de vedere vizual, era esential ca scena si ecranele de proiectie sa poata fi observate din orice pozitie. Chiar de la deschidere, conducatorii bisericii au primit complimente pentru sonorizare si experienta in ansamblu, desi problemele legate de sunet sunt considerate punctele nevralgice in acest tip de locatii -  dar nu in acest caz. Am muncit din greu pentru a ne asigura ca nu sunt "locuri ieftine" in aceasta sala".

Pentru componentele care nu sunt auto-alimentate, au fost instalate 33 de amplificatoare Outline T7, langa fiecare array. Toate amplificatoarele T7 care alimenteaza incintele C.D.H. 483 si C.D.L. 1815, cat si incintele Mini-COM.P.A.S.S., detin functii DSP si sunt controlate si monitorizate prin reteaua locala.

Galerie foto (8)

1.jpg2.jpg3.jpg4.jpg5.jpg6.jpg7.jpg8.jpg